Cunosc foarte multa lume care sub pretextul ca sunt biodegradabile arunca peste tot servetele sau cotoare de mere si alte fructe. Astazi conduceam prin oras si am aruncat pe geam un cotor de mar. Nu l-am aruncat pentru ca nu aveam unde sa-l pastrez ci am vrut sa fac un experiment, am vrut sa ma pun in postura celor pe care nu ii suport, care ma scot din minti. Pentru ca sunt incepator intr-ale biodegradabilitatii nu am putut sa il arunc pe asfalt si am asteptat pana am gasit un rond de flori si l-am aruncat acolo. Dupa care am asteptat sa vad ce simt, sa vad ce reactii mi-am starnit facand asta, am asteptat sa imi vad atitudinea, sa imi contorizez primele reactii. Nu e mare scofala ca am aruncat eu un cotor atat de mic intr-un parculet atat de mare. Probabil ca asa zic toti. Si oricum daca il aruncam in cosul de gunoi ar fi fost amestecat cu tot felul de plastice, sticle si alte lucruri care nu putrezesc asa ca am facut chiar bine ca l-am aruncat pe pamant.
Pai nu?
Daca fiecare ar arunca in fiecare zi, in acelasi parculet, servetele, cotoare de mere, hartii, flori ofilite, pamant de flori si coji de seminte, parcul s-ar degrada. Biodegrada.
Sa salvam planeta aruncand in ea cu ce nimerim! Orice, numai biodegradabil sa fie!
Mi-a placut experimentul dar nu mai vreau sa arunc niciodata, nimic, nicaieri, sub pretextul ca e biodegradabil. Pana la urma asta facem in toate actiunile noastre care contrazic si contravin aparentei si relativei normalitati, cautam scuze care sa ne legitimeze faptele, sa le justifice. Am zis aparenta si relativa pentru ca normalitatea e opinia majoritatii raportata la timpul prezent. Peste multi ani de acum incolo poate o sa pari un ciudat daca trecatorii te vor vedea ca dupa ce termini de mancat iti pui cotorul in punga si il bagi in geanta, ca la picnic strangi toate resturile si le pui intr-un sac pe care il iei in masina, ca dupa ce mesteci guma o infasori in hartie si o arunci la cos sau o bagi in buzunar. Daca nesimtitii vor fi majoritari ei vor defini normalitatea.
Scuza asta cu biodegradabilitatea e cea mai tare!
Nu mai suport nesimtitii si nesimtitele care arunca pe unde le vine orice li se pare lor ca e biodegradabil, daca le pasa chiar asa de planeta asta sa arunce la cos!
Spre deosebire de multe din deseurile societatii de consum, omul e in proportie de suta la suta biodegradabil. Nu cumva cel mai periculos deseu al consumerismului a devenit chiar omul?
Ar fi bine sa nu ne degradam inainte de a ajunge sa ne biodegradam.
Pentru toti prost crescutii care isi golesc scrumiera masinii pe geam stand la semafor, pentru toate fufele care isi scuipa guma de mestecat pe strada, pentru marlanii care isi strivesc pachetul gol de tigari si il lasa discret sa cada pe langa picior, am un singur mesaj: nu va mai simtiti asa singuri pentru ca vi se vor alatura in curand o noua specie: BIONESIMTITII
Bai bionesimtitilor, sper sa nu va lezeze afirmatiile mele pentru ca nu au cum sa va faca rau, am aruncat in voi cuvinte biodegradabile, ce dreacu!
Un inceput nou
-
Dupa mult timp in care am luat o pauza de la postat, iata ca vreau sa revin
in forta in blogosfera, asa ca pe viitor veti putea citi aici, randuri
dintr un...
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
MERSI DE COMMENT!